Marius Tuca spune :

"
Incet-incet, o data cu trecerea timpului, am inceput sa ne prefacem ca nu vedem ceea ce se intampla cu adevarat cu locurile amintirilor noastre, cu locurile anilor nostri si incercam sa gasim, sa inventam altele noi care sa semene cu ele. N-avem suficient curaj sa le declaram pierdute in realitate si regasite doar in amintirea noastra, preferam sa ne amagim in continuare ca am putea sa ne mai intoarcem acolo, sa mai traim in ele o data, inca o data.
Si asta se va intampla pana intr-o buna zi cand, pe o plaja pustie, pe o colina uitata de vreme si de lume, vom gasi poate din nou locurile anilor nostri. Sau poate ca n-o sa le mai gasim niciodata, dar nimic nu se compara cu frica, speranta, amagirea pe care le traim in cautarea lor. Si, pana la urma, ce e viata, daca nu aceasta cautare continua a locurilor anilor nostri? "

Nu sunt de foarte multe ori impresionat de ce scrie domnul de mai sus. Sa fie ploaia de vina, starea asta a naturii care prevede toamna ce vine? Poate Tuca a avut o vreo revelatie, poate pur si simplu un concediu mai putin reusit. Sau poate chiar a citit vreo carte cu adevaruri de unde sa ii fi ramas ideea asta. Nu asta conteaza. Ci faptul ca asa de tare simt si eu ca sunt in cautarea lucrurilor astea atat de greu de definit. Si acum cred ca le-a gasit un nume. Pentru mine cel putin vor ramane locurile anilor nostri. Si chiar asa, astazi am sa postez poze cu ploaie. Si cu Bucuresti ca mi s-a cam facut dor.